Atacant al echipei de juniori Viitorul Constanța, a Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, Sică Dumitrescu (17 ani), băiatul mijlociu al lui Ilie Dumitrescu, vrea să demonstreze că nu datorită numelui moștenit va ajunge sus, ci pentru că muncește enorm. Acesta nu îl vede etalon pe tatăl său, ci speră să-l depășească chiar pe fostul mare star a naționalei, Gică Hagi.
„Vreau să demonstrez că nu ajutat de numele tatălui meu voi ajunge sus, ci pe puterile mele. Am fost dușmănit, mi-am auzit și vorbe urâte, dar nu le pun la suflet, dimpotrivă, mă ambiționează. Numele tatălui meu e uneori o povară, dar nimic nu va sta în calea destinului meu. Visez să fiu mai bun, sa ajung mai departe decât tatăl meu, Ilie Dumitrescu, și decât Gheorghe Hagi”, a arătat Sică pentru Libertatea.
Nu suportă discotecile
Programul zilnic al lui Sică Dumitrescu constă în cursuri școlare, antrenamente și odihnă. El locuiește la Hotelul Iaki, din Mamaia, acolo unde echipa sa este cantonată. De distracție nu îi arde, la discotecă mergând doar de câteva ori, și atunci, de fiecare dată, cu fratele său mai mare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER